YHWH
te-ai gândit la acele
lucioase
perfuzii
pe drumul spre miazăzi
te vor scoate în șuturi
din magazine
te vor scuipa
ca pe o sămânță
îți vor rade țeasta
cu dinții
ca pe cuvinte scrâșnite
toate acestea
nu
vor conta
pe bune
nu
vor conta
atâta timp cât furtunașele te învăluie
în incursiunea ta
spre necunoscut
când a fost ultima oară
când ai atins spatele unei femei
când ai simțit cum te desprinzi de sol
când golul din stomac devine
tot mai greu
fluxul a început
să te controleze
blocul de vizavi
se topește
locatarii zâmbesc
involuntar
îi cuprinde teama
de întuneric
râd în hohote
cu fiecare centimetru
urcat
acoperișul devine o cadă
uriașă
la fundul ei
sute de ochi
se învârtesc
la unison
negri ca smoala
strălucesc
prin conducte
șuieră groaza
pâlpâie luminițe
sâsâie gândaci
în frecarea lor
cu vopseaua
tu vrei să te joci
în singurătatea
plastică
în care ești captiv
cineva
îți șoptește
te desprinzi
simți o presiune
în vertebre
oscilează cadrane
bătăi de palme
dintr-un ritual
cunoscut
ritmic
se mută
dintr-o ureche în alta
oasele se mișcă
de la stânga la dreapta
la stânga
la dreapta
tiu-câ-tiiiii-câ
tiu-câ-tiiiii-câ
tiu-câ-tiiiii-câ
tiu
tot mai reci
cuvintele se încalecă
-n cadre
ș-ș-ș-ș
ș-ș-ș-ș
ș-ș-ș-ș
șșș
și te strigă
pe nume
Azazel!
Azazel!
și venele-s
negre
și behăie-n
pustie
© Marius Surleac