Loading. Please wait...

two rabbit business

Two Rabbit este volumul căștigător al concursului de debut Max Blecher-Herg Benet, secțiunea proză, și pe bună dreptate își merită statutul. Autoarea, Beatrice Ognenovici a pus în Two Rabbit bazele unei cărți solide, o carte închegată care dispune de tot felul de trucuri astfel încât să surprindă și să nu lase loc de plictiseală. Romanul de față are toate ingredientele unei cărți bune, unei cărți pline de acțiune: violență, sex, droguri, psihologie, dragoste, limbaj vulgar, argou din plin, versuri, filozofie and so on.

Two Rabbit este structurat în patru capitole: Întâiul Vis, Al doilea Vis, Trezirea și Epilog. Toată acțiunea se petrece în jurul personajului Two Rabbit, parte din gașca celor 400 rabbits. Background-ul, scena pe care joacă Two Rabbit este construită în jurul misticului latino-american, a mitologiei aztece a limbajului hispanic; toate acestea elegant dezvoltate prin intermediul notelor de subsol. De altfel, titlurile capitolelor susțin acest lucru și, dacă le-am putea considera drept niște etape dintr-o călătorie șamanică, ar putea face trimitere la zeități precum Ometochtli (alias Two Tabbit) iar pulque-ul halucinogen pare să fie o bază solidă în acest sens. Titlurile îndeamnă la un drum în căutarea sinelui, o cale a inițierii pe care Two Rabbit (personajul) o parcurge cu greu având parte de tot felul de aventuri în special în primul capitol (poate și cel mai alert din roman).

Întâiul Vis detaliază: problemele pe care Two Rabbit le are cu drogurile, reflexii scurte îndreptate pe parcursul romanului înspre căpetenia bandei celor 400, crimele ce au loc și de care este strâns legat, pierderea unor camarazi, ritmul alert al vieții interioare în care întrebările existențiale se regăsesc din ce în ce mai des, fără răspuns, în trecutul lui Two Rabbit. Deși foarte alert în general, primul capitol are o zonă de mijloc în care acțiunea se pierde, în care atitudinea filozofică despre sine își intră în drepturi ca o pauză. Ar putea fi privit de asemenea ca un prim pas spre căutarea maturității.

Al doilea Vis schimbă însă macazul un pic cam brusc. Aș zice că șterge cu buretele tot tumultul anterior și îl înlocuiește parcă cu o stare de după amnezie, în care personajul o ia de la început, încearcă să se schimbe, să refacă puzzle-ul sine spart în zeci de bucăți. Această schimbare nu dăunează romanului ci îl continuă pe un nivel superior. Acțiunea brută este înlocuită aici de eleganță, Two Rabbit se transformă ușor ușor din huligan în gentleman. Drogurile rămân palid expuse sub forma unor mushrooms ușoare; huliganismul, crima sunt înlocuite cu lecturi, cu mediul cultural iar sexul se transformă în romantism.

Cumva aș putea caracteriza aceste două capitole astfel: primul e mai dur, mai masculin ca apoi, în al doilea, tenta să fie mai feminizată. Astfel de scăpări, din predominanță masculină ce caracterizează personajul, le-am observat și la personajele masculine din romanele Cristinei Nemerovschi.

Trezirea este cea în care Two Rabbit iese din cocon schimbat în același Two Rabbit care își acceptă cursul vieții, e retrospectiv și merge cu încredere înainte.

Epilogul este pe bune un epilog. Șochează însă prin modul în care este finalizat, în sensul că nu te aștepți ca după un astfel de parcurs intens totul să se termine foarte light, grăbit chiar. Însă, acest detaliu contează poate mai puțin pentru unii sau mai mult pentru alții.

Mai jos redau câteva fragmente din roman:

… până nu primeam suplimentul de pastile colorate, cu gust înfiorător. Le înghițeam c-un degetar de apă sălcie sau le pisam cu coada de os a briceagului de argint, de care nici un accident nu mă putea despărți, și le trăgeam pe nas ca unu’ din ăia adevărații. Praful strălucea ca un curcubeu și se strecura glorios și anapoda printre firele subțiri de păr din nările umflate și înroșite de perfuzii și făcea ca aproape instantaneu să-mi zvâcnească tâmplele și să-mi vâjâie capul cuprins de un delir amorțitor. În loc să scot flăcări pe nas ca un balaur, trăgeam tot focul ăla ca un disperat, dintr-o suflare, înecându-mă și aproape dându-mi duhul de tuse. Eram ca un rechin ciocan care înghite bancurile de pești cu forța a opt aspiratoare. Sângele se aduna imediat într-un singur loc, supt parcă din tot corpul de-o imensă pompă, ca apoi să se repeadă înapoi, în vene, cu forța unui tsunami, făcând să mă clatin și să-mi pierd odată cu mințile și toate celelalte simțuri, în aceeași măsură. Uneori leșinam instantaneu, alteori făceam pe mine de exaltare. Udând așternuturile, primeam sudalme generoase de la chicas Lomitele care mă îngijeau, în momentele alea mă amenințau cu degetele lor butucănoase și golite de emoții ca niște babe țicnite, acrite de efortul în plus. Așa se transformau Lomitele, din niște fetișcane nurlii, în niște umbre scofâcite la adăpostul ochilor mei cuprinși de panica prafurilor. Babele ieșeau din ele la lumină, furișându-se afară prin unghiile ciobite de fiecare ploscă cu urină pe care-o mânuiau cu scârbă.

[…] Mai târziu, pe stradă, încă buimac, aveam să încerc și restul gamei dătătoare de senzații: perico (cocaina), crack, opium, chinaloa / heroina (chocolate de fun man chu), lsd, mota / chora / malva / morisqueta (marijuana) hierba / iarba, ecstasy, crystalmeth speed / acid, poleială, mushrooms. De toate. Nimic nu mi-a scăpat. Mă simțeam învingător atunci când suflam prafurile direct în nasul doamnei în negru, la muerte, care-mi secerase cu coasa și trecutul, și osul. Iar prafurile își făceau rostul cum știau ele mai bine.

După cum se poate observa în fragmentul anterior, autoarea stăpânește foarte bine tehnica descrierii; știe să contureze stările prin care trece personajul său, știe să pună în balanță atât cât trebuie din mediul familiar în care acesta se scaldă dar și mediul social ori diversitatea din  contemporaneitatea consumului de droguri.

 ”I se dezlega limba doar la cârciumă. Acolo devenea un alt om, pe măsură ce ochii i se măreau, ficși și sticloși de la prea multă bere ieftină. Juca zaruri pe bani și pierdea mai tot timpul. Cârciuma era singura libertate, singura salvare pe care și-o permitea, alături poate, din când în când, de câte-o puta locală. Toți din satul ăla, cei care munceau la mina de argint, călcau pe bec cu regularitate. Când stamina umflată de băutură și sătulă de traiul fără perspective le dădea ghes, eșuau și argintau pizda unei târfe, activitate care le aducea suficientă mulțumire și-i făcea să se simtă măcar și pentru cincizeci de secunde altceva decât niște larve în descompunere. Apoi mergeau și se spovedeau la biserică și depuneau arginții în cutia milei. […] În căsniciile de la sate, dragostea era doar o noțiune abstractă, o sperietoare de ciori în lanul de porumb unde se împreunau cei tineri ca la carte, după pozele din revistele deșuchete.

Chiar dacă acțiunea se petrece în America Centrală pasajul de mai sus e cumva pitoresc și ar putea fi o dovadă (mai sunt astfel de fragmente evidențiate în roman) ca fragmente de genul să fi fost influențate de perspectiva autohtonă românească.

Chiloții zăceau aruncați pe pernă, iar ea îmi mușca voluptos urechile în timp ce se răsucea râzând și se desfăcea provocatoare ca s-o penetrez din nou. Aveam mușcături violacee pe tot corpul, inclusiv pe sculă, de parcă îmi administrase un tratament cu lipitori. Înfipte adânc în carnea de pe spate erau urmele unghiilor ei. Nu erau doar simple futaiuri, pentru că emoțiile nu dispăreau niciodată dintre noi, ba dimpotrivă, creșteau și se amplificau ca cercurile pe apă. Pentru ea stăteam în erecție ore în șir, o posedam viril ca un sălbatic din triburi, apoi o lăsam să se satisfacă singură, folosindu-se de scula mea mereu în formă, pe care i-o puneam generos la dispoziție, de câte ori avea chef și mă dorea. O încântam la rândul meu cu degetele, cu limba și cu dinții și clitul i se înroșea și se întărea ca un piercing inoxidabil, și-i smulgeam cele mai adânci oh-uri și ah-uri, cu mușcăturile care nu-i mai slăbeau sfârcurile și pizda. Își dădea drumul în orgasme multiple și lichidul care curgea din ea se împrăștia bălos, ca dârele de limacși, pe toată salteaua.

Sexul este descris într-o manieră brută, caracteristică dată de atenta înșiruire a detaliilor. Astfel de pasaje în tandem cu limbajul extrem de bogat în termeni latini dau o coloristică specială volumului de față.

Aș merge pe ideea, observată și de alte persoane, că prezentul roman ar putea fi la fel de bun, dacă nu chiar mai bun, scris în spaniolă sau engleză. Experiența americană își spune cuvântul și reprezintă un atu în evoluția de la A la Z a personajului. Diversitatea limbajului și tematica pe care Beatrice Ognenovici le adoptă, fac ca Two Rabbit să aducă pe alocuri cu The Death of Bunny Munro a lui Nick Cave.

În așteptarea viitorului său volum mă voi mai delecta cel mai probabil, încă odată, cu Two Rabbit. Sper că Two Rabbit va fi tradus tot în Two Rabbit.

show main info details details Like

Share it on your social network:

Or you can just copy and share this url
Related Posts