Loading. Please wait...

natură moartă cu oameni citind cărţi, ca să rămână vii

Până la 92 de poveşti cu cărţi nu citisem decât o serie de pasaje din Scrisori către Rita – de Ştefan Caraman. Volumul de faţă a apărut în 2012 la editura Herg Benet. Calitatea tipăriri se vede la prima atingere – felul în care cele 92 de poveşti sunt aranjate în pagină, coperţile hardcover, header-ul cu nuanţă uşor gotică îmbogăţesc şi oarecum întăresc unitatea volumului, dând astfel o senzaţie de confort psihic şi o ataşare placută de volum, mai ales că în carte e vorba despre cărţi. Aceeaşi senzaţie am avut-o la Jazz Inside Out a lui Mircea Tiberian. Aşadar, cu un pic de manouche şi nu jazz în căşti pot spune că efectul este garantat.

De la început cartea surpinde miezul interacţiunii fizice, a palpabilului, chintesenţa a ceea ce se propagă din filă prin cotor până în sprijinul actului sexual: „tu pleci îndrăgostit până în vârful urechilor, ea sună un „prieten vechi”, uşor dezamăgită. Şi-o trag pe cartea ta.” (povestea 1).

Încarnarea cărţilor este instanţa de bază, ele prind contur, trăiesc mai intens ca niciodată interacţionează fizic „ACUM NU, DAR MAI încolo va fi şi ziua când vor bombarda oraşele nu cu proiectile, ci cu cărţi” (povestea 2), prind aripi ca mai târziu să devină entităţi cu trăsături asemănătoare animalelor de companie, cu care te poţi plimba prin parc într-un tablou suprarealist cu efect imponderabil.

Că tot aminteam mai sus de scrisorile către Rita, firul narativ prin care ne este afişat aici erotismul are cam aceleaşi influenţe (poveştile 9, 10, 23, 77), însă mai incitant. Cărţile devin porţi ce se deschid spre partide de sex, devin obiecte sexuale cu efecte diverse în funcţie de autorul cărţii, forma şi grosimea cotorului, vechimea –

te dezbraci în faţa oglinzii şi-ţi admiri erecţia citind din Cioran citate celebre, îţi spui că s-ar putea să meargă, sunt câteva paragrafe cu care în mod cert o dai gata, seara, ajungi în faţa uşii cu cartea sub braţ, ea îţi deschide, e îmbrăcată indecent, intri, spui sărut mâna, ea îţi spune bine ai venit abia după al doilea orgasm, timp în care Emil Cioran se sufocă pe jos sub sutienul ei mărimea 4” (povestea 20);

sau

ajungi acasă şi întinzi cărţile pe jos, la cap ui Gellu Naum iar sub fund va simţi Pascal Bruckner, are colţurile uşor ascuţite, asta o s-o excite, înconjori patul cu celelalte cărţi, fata apare la 9, intră, rămâne uimită, se dezbracă instant, e cam schiloadă şi are labiile foarte depărtate, fixezi lejer acolo un roman de-al lui Breban, se întinde pe cărţi şi începe să se frece de ele” (povestea 23).

Multe dintre poveşti fac trimiteri la o multitudine de scriitori atât din literatura internaţională cât şi din cea românească, mai mult sau mai puţin contemporani, ori la poveşti pentru copii; în multe dintre tablouri, alăturările, artificiile au o doză bine reglată de umor fin, îţi aduc zâmbetul pe buze şi îţi spui „Mai vreau!” – drept exemplu ar fi povestea 22 în care se face aluzie la o carte a lui Gabriel Liiceanu, rămasă neatinsă pe un raft în librărie.

Cele 92 de poveşti se organizează într-o serie de poveşti de viaţă, cu suişuri şi coborâşuri, cu stări ce variază de la plictis, regret la nonşalanţă; de la amor la boală, din librării în spitale, de la copii la bătrâni … un volum al contrastelor. Cărţile se clădesc într-un spaţiu urban expus doar prin prisma legăturilor directe dintre autor şi ghidajul arhitectural al librăriilor (portal-uri către universuri tot mai variate), al clădirilor vechi sau chiar al direcţiei din care bate vântul. Simplitatea dialogului conferă o trăsătură aparte iar poveştile se înlănţuie ca un drog în sinapse. Cărţile spun poveşti despre cărţi, despre oameni despre efectul social pe care îl au acestea (evidenţiat în povestea 30 a cărţii frumoase despre un om foarte urât), despre conexiunile între generaţii:

”ooo, barosanu’ gineşte pă print”, te gândeşti ce vrea să spună, îl îndemni să facă la fel, răspunde că nu are timp, ce prost mai pierde vremea azi citind, îi indici timid persoana din faţa lui, zice că persoanele de faţă se exclud, cum stai cu lozu’, întreabă, prostul stă prost, îi răspunzi, nu fi bulangiu, îţi răspunde confident, îi spui că îi dai 100 de lei dacă citeşte jumătate de oră dintr-o carte, se gândeşte puţin, lasă că am o soluţie mai bună, îmi spune, scoate telefonul din buzunar, formează, i se răspunde, ce faci guriţă, băi, nu ne vedem azi, n-a venit moşu’ acasă şi n-am bani nici să trec strada” (povestea 15).

Aş mai menţiona faptul că atunci când le citeşti, nu te poţi opri datorită faptului că fiecare poveste e compusă din câte o frază, mai puţin prima din cele 92 – de aici şi efectul de continuitate. De asemenea unele dintre poveşti sunt cu caracter poetic (poveştile 7, 14, 27); o mare parte dintre ele devin tot mai dense spre sfârşit.

show main info details details Like

Share it on your social network:

Or you can just copy and share this url
Related Posts