Loading. Please wait...

metamorfoză prin filtre

A trecut destul de mult timp de la primele lecturi ale poemelor lui Laurenţiu Ion. Am remarcat încă de acum mai bine de trei ani atenţia pentru detaliu în poemele sale, modul atent în care le structurează, atât cele în română cât şi cele în engleză (unele dintre ele fiind publicate în reviste internaţionale foarte cunoscute).

În 2010, Laurenţiu Ion a concentrat o bună parte dintre aceste poeme în Destulă pace pentru un război – volumul său de debut, Editura Humanitas, laureat al Concursului de Debut Literar Unicredit & Bibliofagia, ediţia a III-a. Chiar înainte de primirea rezultatelor i-am spus autorului că volumul său sigur va câştiga, pentru că nu avea cum să scape neobservat.

Din păcate, volumul nu a strâns foarte multe reacţii (în afară de cea a lui Paul Cernat, care de altfel a fost în juriul concursului mai sus menţionat, cea scrisă de Mădălina Nica în revista Echinox ori menţionarea sa de către Dmitri Miticov pe blogul personal).

Destulă pace pentru un război redă o mişcare continuă, un freamăt cromatic permanent plecând de la „pixeli negri se înmulţesc în lumină/ ca nişte bacterii” (Transport neobişnuit) şi finalizând cu o lumină ce „strânge imaginile pe geam;/ dacă mă mişc,/ se mişcă şi ele.” (Wire).

Lumina e adusă în prim-plan în aproape fiecare poem din volum; este folosită pentru a modifica, pentru a oferi o cu totul altă formă obiectelor din jur ori pentru a evidenţia mişcări, deformări, transformări mai puţin vizibile în general. Ţinând cont de acest „instrument”, autorul îl foloseşte drept punct de sprijin sau pe post de şevalet, în care nu pensula transpune informaţia optică ci mai degrabă lentila unui aparat fotografic.

De acum încolo autorul mizează pe expunerea fenomenelor până în detaliile cele mai mici „părul de pe mână se mişcă/ răspândind lumina. Un transport neobişnuit/ de ioni spre anumite celule” (Transport neobişnuit); sau pe evidenţierea stărilor emoţionale într-un mod brut, propriu: „[…] propria voce îmi provoca/ vânătăi pe gât –” (Destulă pace pentru un război) „Noaptea e transparent de vie;/ în transa ei seamănă/ uneori cu o lumină îngropată în mare.” (O bulă imensă de apă).

Mergând un pic mai departe, aş îndrăzni să compar unele elemente cu şabloane pe care le-am întâlnit şi în poezia Liviei Ştefan – în multe din poemele lui Laurenţiu Ion pot fi observate colajele, încadrările fotografice ale cuvintelor ce descriu astfel de combinaţii, blitz-urile sunt declanşate de fiecare poem înspre cititor – într-o oarecare măsură, autorul doreşte să expună fragmentar lentila de dinaintea ochilor săi: „Buricul ei e un motor ce se încălzeşte după îngheţ./ Sub tălpi, o cămaşă albă şi o eşarfă./ Blitzul o priveşte şi/ apoi apasă./ Scaunele se înghesuie în pereţi” (Grupajul momentelor noastre). Pentru cele mai sus spuse, autorul se foloseşte de orice element conex care ar putea să îmbunătăţească imaginea, să expună ceea ce simte, iar aici mă refer la: obiective Zeiss, filtre foto, blitz-uri, Kodak, etc.

Atmosfera din volum este alternativă – uneori unele poeme trimit către un mediu uşor obscur („înregistrare veche cu tutun şi praf;/ mii de acarieni se ridică/ spre tavan […] De la pânzele negre ce se agită/ la fereastră” (Portman Square)) iar de cele mai multe ori sunt folosite episoade clare, în care poţi observa toate detaliile („Întreg oraşul era un lac de benzină,/ lucios ca o tapiţerie de latex – […] soarele curgând/ ca dintr-un burlan/ pe blocuri” (Marte)).

Felul în care sunt aranjate şi descrise fotografic emoţiile trăite de anumite personaje din carte, Aksinya ori Boris, modul de derulare a imaginilor mă duce cu gândul la expunerea frame-urilor în slow motion, la o derulare atentă similară unor documentare despre natură, numai că aici universul expus este cel microscopic, în imediata vecinătate tactilă ori „deseleristă”.

Imaginile celor doi se găsesc aproape mereu între fascicule de lumină; multe dintre scene s-ar petrece într-o cameră cu storuri trase unde unele raze pătrund doar prin mici crăpături în fibre, astfel încât dacă am privi din lateral am observa expusă o mişcare browniană a particulelor de praf, a scamelor. Ne este astfel difuzat un alt sistem de referinţă care ne aduce mai aproape de starea emoţională a celor doi, mai aproape de cadrul unor scene erotice în care accentul este pus pe fenomen, pe acţiune şi reacţiune (pe obiecte şi evenimente din imediata apropiere) şi mai puţin pe organ: „Aksinya îşi mângâie în neştire o fesă,/ aproape goală, mutându-se uşor spre vagin./ Fotogramele s-adună într-un montaj,/ camerele îi intră-n creier -/ adânc, undeva, o picătură de spermă sfârâie/ pe un asfalt fierbinte; ea îngenuncheză,/ o miroase şi-apoi o linge. Miroase cu mult diferit/ de rahatul cald, […] De o parte şi de alta a trupului,/ două lumânări îşi/ proiectează împrejur luminile tremurătoare; […] Aksinya îşi lipeşte fundul de gresia rece/ şi un frig dureros îi electrizează carnea,/ degetele i se încleştează;” (Ce s-a întâmplat cu cealaltă parte). Mi-ar fi plăcut să fie pus mai mult accent pe cele două personaje; din păcate intersecţia lor cu restul conţinutului este una fragmentară.

Dincolo de expunerea fotografică, în volum putem întâlni zone IT combinate cu scheme sonore gen UNKLE ori Radiohead, unde mişcările par să facă trimitere într-o zonă uşor electro. Ca o concluzie, volumul este unul dens, fotografic, cu alternanţe între tablouri în care sunt conturate anumite stări (însă nu generale); e un volum al unor emoţii foarte intense minuţios conturate.

Laurenţiu este un tânăr care promite mult şi cred că următorul volum va fi la fel de bun ca acesta, sau poate chiar mai bun.

show main info details details Like

Share it on your social network:

Or you can just copy and share this url
Related Posts