Loading. Please wait...

flux & reflux

Flux este volumul de debut în proză al lui Mihai Curtean. Volumul a apărut la editura Herg Benet, 2013. Flux este un val de cuvinte, dacă-i pot spune astfel, ce urmează un traseu bine definit pe structură. El își poate inversa capetele astfel încât să poți începe lectura de unde vrei; în final ajungi tot acolo, indiferent de drumul pe care îl adopți. Deși poate părea ușor tricky pot să spun că nu este așa. Lipsa, nu absolută, a semnelor de punctuație pe tot parcursul volumului ar putea fi privită ca un plus. Autorul încearcă să susțină acest uz în proză. Nu știu câți dintre prozatorii români au adoptat această manieră, însă în poezie am întâlnit-o mai des. De altfel, în literatura universală au mai procedat astfel și autori precum James Joyce, E. E. Cummings – pe poezie, sau Cormac McCarthy – pe proză.
Plusul menționat anterior ajută conținutul volumului; îl salvează în mare parte prin ideea că oferă cale liberă cititorului să înțeleagă exact ce vrea el din text, să decidă singur unde începe și unde se termină o frază. Uneori chiar îi oferă libertatea de a începe o bună parte de text de oriunde, pentru a găsi portițe în orice direcție.

Volumul de față este unul al intensității, al romantincului și al neînțelegerii metafizice, al tumultului interior, al utilizării de termeni științifici (din medicină, chimie, etc.) pentru a explica fenomenologia din spatele fiecărei trăiri. Iubirea își caută rădăcinile, miezul în care să se strângă, iar de cele mai multe ori fluctuează între două limite – ana și eliza. Apoi are loc o trecere spre un alt plan mai filozofic în care autorul se axează de exemplu mai mult pe existențialism, pe religie. Tot acest mixaj permanent de stări asemănătoare (din păcate), fără un schelet pe care să se așeze pentru a putea fi percepute mai bine, m-a pierdut, în sensul că monotonia a început să își facă apariția în toată imaginea de ansamblu pe care încercam să o conturez.
Un minus al volumului – folosirea de inserții multilingvistice (franceză, germană, engleză, spaniolă, latină, sanscrită – sper că nu am omis vreuna) – și aici mă refer strict la modul în care au fost folosite. De multe ori aceste inserții erau alăturate corespondentului lor din limba română (o repetiție care nu ajută cu nimic conținutul); unele inserții aveau note de subsol (cu traducerea în română) altele nu (ar fi trebuit o continuitate în acest sens) sau, de exemplu, am găsit notă de subsol în latină la text în română (exact opusul utilizării de până acum). Era mai util ca schema să fie aceeași peste tot. Una e când încerci să introduci inserțiile pentru a îmbogăți stilistic textul, pentru a da o coloristică deosebită zonei în care sunt inserate, și alta e când acest lucru nu se întâmplă (cel puțin la nivel de expresivitate). Din păcate, o mare parte dintre aceste inserții au îngreunat pasajele prin repetiția uneori supărătoare – am ceva împotriva repetițiilor când nu sunt folosite cum trebuie, când îngreunează lectura.
Tot la categoria ”minus” ar intra uzul, adesea enervant, al celorlalte repetiții prezente pe tot parcursul volumului, plecând de la repetiția numerelor de zile din capitolul III până la porțiuni de text precum cele de mai jos, în care jocul de cuvinte are un cu totul alt efect:

mai departe eliza tace eliza-i întredeschisă al treilea ochi îi întredeschis ar trebui să existe o teorie întreagă a întredeschisului şi acum diamantu din spatele chiasmului optic eliberează oxitocină chimie şi metachimie la asta se rezumă omu oxitocină şi iubire materia şi energia ei şi nu există frică atunci când există cu-adevărat iubire oxitocina inhibă amygdala cerebri frică şi cortizol nu există dacă există iubire şi oxitocină chimie şi metachimie materia şi energia ei în frică nu poate exista iubire adevărată doar prin iubire lispsită de egoism se poate ajunge la adevăr

nu există prăpastie între natural și supranatural supranaturalu nici nu există așa cum cred oamenii ci totu-i cât se poate de natural oamenii nu înțeleg naturalu în totalitatea lui și numesc supranatural partea din natural pe care n-o înțeleg supranaturalu-i un natural neînțeles

Lăsând deoparte toate minusurile, mă bucur că am putut găsi și pasaje cu o tentă mai mult sau mai puțin poetică, mai nuanțată, mai clară – cu unele repetiții folosite corespunzător (vezi al treilea fragment) sau mai puțin, dar mai dense (ajută flux-ul în context, în ultimul fragment de mai jos):

reveriile mele au miros de var umbra se vede-ntr-un degradeu perfid ca norii de furtună în ploaie pe pod de hiroshige

vino să locuim împreună s-avem jaluzele din bambus să-ți număr alunițele de pe sâni și să râdem în timp ce facem dragoste

”moartea nu mai înseamnă nimic într-o zi-n care nu se mai nasc copii moartea-i un dejun pe iarbă toate lucrurile se petrec încet în reluare ca şi cum ai fi beat atunci toate lucrurile care se desfăşoară rapid ţi se pare că se-ntâmplă-n reluare odată am primit un înger de porţelan de la o femeie şi m-am îmbătat am dat să-l scot din buzunar şi mă uitam la el cum zboară prin aeru-mbâcsit cum se roteşte cu aripile deschise cum radiază cum străluceşte-n bătaia becului cum plonjează şi cum se desparte încet în zeci de bucăţi care se rostogolesc pe jos în timp ce mă uit la ele în timp ce se rostogolesc pe jos în timp ce”

”în mine sufletele lor tăcerea mea recursivă ape negre mormane de alge cadavre şi cărţi între noi şi io-s tate cadavrele ăstea acoperite cu cărţi în încăperile mele şi strig în interioru meu o bibliotecă infernală a destinului unde apa mişcă mâinile cadavrelor şi ele arată ce carte să deschizi ce viaţă să trăieşti”

”câteodată când dormim sub apă visele trec de la unu la altu visele noastre-s atât de apăsătoare ne ascundem într-o casă sub apă şi dormim atunci toate amintirile strânse-n casa aia ni se arată-n vis nişte copii alergând aruncând nuci în cutia unui pian o femeie spălând pardoseala o adolescentă sărutându-se în oglindă doi străini făcând sex cu uşile întredeschise gurile întredeschise ochii întredeschişi sufletele întredeschise şi corpurile întredeschise ca nişte piane roşii în timp ce în mijlocu subconştientului meu doarme un pian imens făcut din oase de elefanţi în loc de clape cu vulve de femei şi ana o să-mi spună că din asta suntem făcuţi”

Deși nu am citit nimic din ce a scris autorul pe poezie, aceste pasaje mi-au stârnit interesul de a citi volumele sale anterioare. Ca o concluzie: am avut parte de o serie de pasaje foarte bune, vizuale iar de câteva ori am fost amăgit de câte un început ori sfârșit de frază, dată fiind structura conținutului. Dacă autorul ar fi încercat să dezvolte mai mult acțiunea întregului volum, să traseze mai bine planurile, ar fi ieșit mai câștigat. Un volum cu accent pe densitate și atenție pe limbaj (mi-a plăcut în mod deosebit autenticitatea).

show main info details details Like

Share it on your social network:

Or you can just copy and share this url
Related Posts